Un finanțator spășit. Discursul lui Becali, după ce Lazio i-a arătat cum se joacă fotbalul: „Sunt penibil, nu mai vorbesc în viața mea”. Revelația și încrederea: „De ei doi nu mă dezic!”

Un finanțator spășit. Discursul lui Becali, după ce Lazio i-a arătat cum se joacă fotbalul:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Gigi Becali are discursul unui om spășit, care, după atâția ani de fotbal, își dă seama că nu se poate bate de la egal la egal cu marile forțe ale Europei. Umilit de Lazio, finanțatorul FCSB a și-a făcut mea culpa pentru declarațiile date înaintea returului, apoi a transmis că, în sfârșit, s-a convins că nu are șanse în fața echipelor din Vest.

„Cum adică au fost mai buni? În timpul meciului aveam sentimentul că vreau să spun că nu mai vreau să vorbesc despre fotbal toată viața mea. Am zis să vorbesc, dar să vorbesc la locul meu, cu bunul simț. Deja nu ne putem compara cu ei, mi-am dat seama în seara asta. Niciodată nu am fost dezamăgit de fotbal ca în seara asta, niciodată! Vă promit eu, când va fi vorba de fotbal european, eu n-am să mai vorbesc. Voi vorbi cu voi, dar vă voi spune „nu știu”. S-a demonstrat că eu nu știu fotbal și, atunci, îmi văd de treaba mea. Am fost penibil prin ce am spus până acum, că suntem mai puternici de cât ei, că nu știu ce, că nu știu cum. E diferență mare de clasă, de filosofie a fotbalului, de tot”, a spus Becali, la câteva minute după meci, la Digi Sport.

Omul de afaceri a adus în discuție meciurile cu Real Madrid și Chelsea, din trecut, dar nici acelea nu l-au făcut să aibă un asemenea discurs. Evident, criticile la adresa jucătorilor nu au mai venit, pentru că diferența de valoare a fost mult, mult prea mare: „Am mai jucat și cu Real Madrid și cu Chelsea, dar în seara asta noi am fost jaloane. Asta e, e diferență prea mare. N-am jucat nimic! Făceau ce voiau ei și au fost aceeași jucători ca la București. Asta înseamnă lipsă de bărbăție. Vă promit, când o să fie vorba de fotbal european, eu nu mai vorbesc. Cu echipa asta n-ai ce să mai faci! Ca să nu mai vorbesc prostii, tac din gură”, a adăugat Becali.

Apoi, a urmat planul pentru combatarea granzilor Europei. Aceleași speranțe, Coman și Man, plus Moruțan și renegatul Vlad: „Man și Coman trebuie să aibă cu cine să joace. Cu două flori se poate face primăvara? Mai cresc Vlad, Moruțan, atunci o să pot să vorbesc de fotbal european. Nu mă dezic de Man și de Coman”.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cauza morții Andreei Cuciuc, fiica artistului Igor Cuciuc. Ce au descoperit medicii legiști la autopsie 😢
Cauza morții Andreei Cuciuc, fiica artistului Igor Cuciuc. Ce au descoperit medicii legiști la autopsie 😢
Ajax își schimbă sigla: cum arată cea nouă
Ajax își schimbă sigla: cum arată cea nouă
Legenda boxului vs. fenomenul digital: Cum s-au pregătit Mike Tyson și Jake Paul pentru confruntarea anului?
Legenda boxului vs. fenomenul digital: Cum s-au pregătit Mike Tyson și Jake Paul pentru confruntarea anului?
Ce decizie va lua UEFA în privința meciului România – Kosovo? FRF, răspunsuri ferme primite după abandonul kosovarilor
Ce decizie va lua UEFA în privința meciului România – Kosovo? FRF, răspunsuri ferme primite după abandonul kosovarilor
Kosovo a obţinut o victorie istorică, la o zi după scandalul din meciul cu România
Kosovo a obţinut o victorie istorică, la o zi după scandalul din meciul cu România
Naţionala din Kosovo a luat o hotărâre drastică, după ”fuga” de pe Arena Naţională: ”Nu vom mai pariticipa la niciun meci în care...”
Naţionala din Kosovo a luat o hotărâre drastică, după ”fuga” de pe Arena Naţională: ”Nu vom mai pariticipa la niciun…
Cum să cureți eficient caloriferele. Trucuri simple pentru a îndepărta praful și murdăria dintre elemenți
Cum să cureți eficient caloriferele. Trucuri simple pentru a îndepărta praful și murdăria dintre elemenți
Este ştirea momentului, toţi românii aşteaptă de decenii aşa ceva
Este ştirea momentului, toţi românii aşteaptă de decenii aşa ceva
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte bună…
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte…
Doi tineri, de 17 şi 21 de ani, au murit carbonizaţi în maşina care a luat foc. Accident cumplit pe contrasens în oraşul Panciu din Vrancea
Doi tineri, de 17 şi 21 de ani, au murit carbonizaţi în maşina care a luat foc. Accident cumplit pe…
Trăsătura SURPRINZĂTOARE pe care o au toți CÂINII inteligenți!
Trăsătura SURPRINZĂTOARE pe care o au toți CÂINII inteligenți!
16 săptămâni de iad! Transformarea unui celebru milionar, după ce a dat faliment, iar fosta soţie l-a acuzat că a luat banii fiicei lor!
16 săptămâni de iad! Transformarea unui celebru milionar, după ce a dat faliment, iar fosta soţie l-a acuzat că a…
Adevăratul motiv pentru care Silviu Prigoană s-a retras din masonerie. Ce înseamnă gradul 33, de fapt
Adevăratul motiv pentru care Silviu Prigoană s-a retras din masonerie. Ce înseamnă gradul 33, de fapt
Se verifică buletinele. Regula pe care românii NU o respectă: E dezastru!
Se verifică buletinele. Regula pe care românii NU o respectă: E dezastru!
Cine e, de fapt, polițistul spânzurat în Valea Nucarilor: Era îmbrăcat în haine civile, nu în uniformă
Cine e, de fapt, polițistul spânzurat în Valea Nucarilor: Era îmbrăcat în haine civile, nu în uniformă
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Mike Tyson după meciul cu Jake Paul: Nu regret că am urcat în ring pentru ultima dată
Mike Tyson după meciul cu Jake Paul: Nu regret că am urcat în ring pentru ultima dată
Ce indică scurgerile aflate sub mașină? Probleme mai puțin știute
Ce indică scurgerile aflate sub mașină? Probleme mai puțin știute
Culiță Sterp și Daniela Iliescu s-au căsătorit în secret. Tânăra este însărcinată pentru a doua oară. Primele imagini de la nuntă
Culiță Sterp și Daniela Iliescu s-au căsătorit în secret. Tânăra este însărcinată pentru a doua oară. Primele imagini de la…
×